Biserica Speranta Viseu de Sus

ÎNVIEREA DOMNULUI ISUS HRISTOS

Ioan 20:1 În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt. A alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus şi le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştiu unde L-au pus.” Petru şi celălalt ucenic au ieşit şi au plecat spre mormânt. Au început să alerge amândoi împreună. Dar celălalt ucenic alerga mai repede decât Petru şi a ajuns cel dintâi la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, a văzut fâşiile de pânză jos, dar n-a intrat. Simon Petru, care venea după el, a ajuns şi el, a intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză jos. Iar ştergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fâşiile de pânză, ci făcut sul şi pus într-un alt loc singur. Atunci celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt, a intrat şi el; şi a văzut şi a crezut. Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Isus trebuia să învieze din morţi. Apoi ucenicii s-au întors acasă. Dar Maria şedea afară lângă mormânt şi plângea. Pe când plângea s-a plecat să se uite în mormânt. Şi a văzut doi îngeri în alb, şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap şi altul la picioare. „Femeie” i-au zis ei „pentru ce plângi?” Ea le-a răspuns: „Pentru că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus.” După ce a zis aceste vorbe, s-a întors şi a văzut pe Isus stând acolo în picioare; dar nu ştia că este Isus. „Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul şi I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi mă voi duce să-L iau.” Isus i-a zis: „Marie!” Ea s-a întors şi I-a zis în evreieşte: „Rabuni!” adică: „Învăţătorule!” „Nu mă ţinea” i-a zis Isus „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.”

Romani 10:9 Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.

<>Învierea din morţi a Domnului Isus Hristos a fost evenimentul unic în istoria omenirii de la creaţie şi până astăzi şi totodată evenimentul care a schimbat definitiv cursul istoriei. Totuşi, atunci când vorbim despre învierea lui Isus Hristos există cel puţin trei întrebări la care trebuie să găsim răspunsuri, bazându-ne pe cuvintele Sfintelor Scripturi:
1.De ce a îngăduit Dumnezeu moartea Fiului Său?
2.Cum a fost posibilă învierea Domnului Isus Hristos?
3.Ce însemnătate au avut aceste evenimente pentru omenire?
Să încercăm să răspundem acum pe rând la fiecare dintre ele.

1.De ce a îngăduit Dumnezeu moartea Fiului Său?

<>Când Dumnezeu l-a aşezat pe Adam în gradina Edenului i-a poruncit acestuia sa nu se atingă de pomul cunoştinţei binelui şi răului, avertizându-l totodată despre pericolul consecinţelor în caz de neascultare:,, Geneza 2:15 Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” Din nefericire Adam şi soţia sa Eva au nesocotit porunca aceasta, iar consecinţele au fost catastrofale pentru ei. Au fost alungaţi din grădina Edenului şi pedepsiţi cu moartea aşa cum au fost avertizaţi de la început, însă nu moartea trupească a fost cea mai cruntă pentru ei, deşi şi aceasta a fost una din consecinţele neascultării, ci mai ales ceea ce Scriptura numeşte moartea duhovnicească (spirituală), adică despărţirea de Dumnezeu. Despărţirea lor de Dumnezeu şi imposibilitatea de a-i mai vedea faţa Sa, de a mai vorbi cu El a fost pentru Adam şi Eva cea mai cruntă pedeapsă pentru neascultarea lor. Ceea ce au săvârşit ei, neascultarea de porunca lui Dumnezeu se numeşte păcat iar plata pentru păcat este moartea: cea fizică (trupească) şi cea spirituală.
Nenorocirea este că păcatul săvârşit de Adam şi Eva nu a avut consecinţe doar pentru ei, ci firea lor pământească infestată de păcat s-a transferat prin naştere şi asupra urmaşilor lor, astfel încât toată omenirea a moştenit de la Adam şi Eva natura lor păcătoasă. Exista însă o singură soluţie: cineva, un om în care nu s-ar fi găsit nici o urmă de păcat, să moară luând asupra sa păcatele întregii rase umane de la începutul omenirii şi să plătească astfel prin moartea sa pentru toţi. Fiindcă acest lucru era imposibil pentru un om, prin faptul că nu a existat niciodată în istoria omenirii un singur om măcar fără păcat, atunci soluţia lui Dumnezeu a fost să trimită pe Fiul Său în lumea noastră, să ia chip de om şi să ducă la împlinire ceea ce trebuia împlinit, adică moartea ispăşitoare a unuia singur pentru toţi cei mulţi. De aceea a fost necesară moartea Domnului Isus Hristos. Moartea Sa deci, a avut rol ispăşitor, adică El a plătit în locul nostru şi a luat asupra Sa pedeapsa pe care noi trebuia să o primim. Dacă acest lucru nu s-ar fi întâmplat, atunci Dumnezeu trebuia să ne nimicească din pricina păcătoşeniei noastre.

2.Cum a fost posibilă învierea Domnului Isus Hristos?

Aşa cum am amintit Fiul lui Dumnezeu a murit purtând asupra Sa, nu păcatele Sale, pentru că El nu a avut nici unul, ci ale noastre ale tuturor. Sângele Său curat şi sfânt a curăţat pur şi simplu toate aceste păcate topindu-le, iar rezultatul a fost că moartea, care avea putere doar în prezenţa păcatului şi din cauza acestuia, de data aceasta nu a avut nici o putere asupra Sa. Învierea Domnului Isus Hristos a fost dovada că jertfa Sa a fost eficientă şi suficientă, adică lucrarea Sa de pe crucea Golgotei a fost socotită de Dumnezeu ca fiind în conformitate cu legile sale, cu caracterul Său sfânt, drept, dar şi după dragostea Sa nemărginită pe care ne-a arătat-o prin chiar faptul că a îngăduit moartea Fiului său în locul nostru. Învierea Domnului Isus din morţi a fost posibilă pentru că moartea nu a avut putere asupra Sa, moartea fiind consecinţa păcatului, adică ceva ce El nu a avut niciodată. Învierea Domnului Isus a fost dovada că Dumnezeu S-a împăcat cu omul, acceptând să-l socotească neprihănit, dacă acesta, prin credinţă, îşi va recunoaşte vina, va accepta jertfa Fiului lui Dumnezeu în mod personal şi va accepta domnia Sa peste viaţa sa cu tot ce reprezintă aceasta.

3.Ce însemnătate au avut aceste evenimente pentru omenire?

<>            Aşa cum spuneam chiar la început, învierea Domnului Isus Hristos a fost evenimentul care a schimbat toată istoria omenirii prin impactul pe care l-a avut asupra celor care au fost martori la aceasta, adică asupra ucenicilor Săi, care, după înălţarea la cer a Domnului urmată de coborârea Duhului Sfânt, au avut râvna, puterea şi curajul de a răspândi Evanghelia harului lui Dumnezeu în toată lumea începând din Ierusalim şi până la marginile lumii de atunci. În doar câteva sute de ani de la Înviere, creştinismul devenise, în ciuda tuturor persecuţiilor dezlănţuite de potrivnici, religia majoritară în tot Imperiul Roman. Creştinismul a fost cel care a transformat lumea păgână şi idolatră într-o societate civilizată în care erau promovate valorile morale, respectul omului faţă de ceilalţi oameni, oamenii şi-au recăpătat demnitatea de fiinţe create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, dar ceea ce este de departe cel mai important dintre toate acestea, omul are de atunci încoace posibilitatea de a-şi reface relaţia sa cu Dumnezeu, rezolvându-şi problema păcatului, care punea un zid de despărţire între Dumnezeu şi om: Isaia 59:2 ,,ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedecă să vă asculte!’’
            Învierea Domnului Isus Hristos este dovada şi garanţia că într-o zi pe care a hotărât-o Dumnezeu, toţi cei care au murit ,,în Domnul’’ vor învia la o viaţă nouă, în slavă, nemaifiind vreodată atinşi de puterea morţii care domneşte în lume din cauza păcatului. Ioan 5:25 ,, Adevărat, adevărat vă spun, că vine ceasul şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce-l vor asculta, vor învia.’’ 1 Corinteni 15:22;52 ,, Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi.’’
            Dumnezeu să ne binecuvânteze cu înţelepciune pentru ca această sărbătoare a Învierii Domnului să ne găsească plini de bucurie, cu inimile curăţite de sângele Său, prin credinţa în jertfa Sa de pe cruce şi mărturisirea păcatelor în vederea iertării, pe care doar Dumnezeu ne-o poate oferi prin dragostea Sa. Amin!

Cu dragoste în Hristos, Claudiu Lupu

PROGRAMUL DE ÎNCHINARE AL BISERICII NOASTRE

Duminică - 10.00 - 12.00
Duminică - 18.00 - 19.30
Vineri - 18.00 - 19.30
Vineri - 19.30 - 20.00 - program de farmacie şi bibliotecă

CROIŢI CĂRĂRI DREPTE - sfinţenia, calea spre un final fericit

    Una dintre cele mai frumoase definiţii ale sfinţeniei a fost dată de un copil care a avut ocazia într-o vară să colinde prin lume cu părinţii lui. Vizitând o catedrală cu vitralii reprezentând diferiţi sfinţi, l-a auzit pe ghidul care îi conducea arătând spre o fereastră sau alta spunând ,,acesta este sfântul... cutare", ,,în fereastra de acolo este sfântul cutare", urmând în fiecare caz un nume de sfânt din istoria Bisericii. Reîntors la şcoală, la ora de religie, a ţâşnit cu mâna sus să răspundă la întrebarea ,,Copii, ştie cineva ce este un sfânt?" Când a fost numit de profesor să răspundă, definiţia copilului a fost aceasta : ,,Un sfânt este cineva care lasă să treacă lumina prin el." Sfinţenia este viaţa transparentă prin care e văzut Cristos!
    Am văzut rostul disciplinei spre un final fericit. Prin ea Dumnezeu urmăreşte ,,să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui". Ea are rolul de a stârni şi de a produce în noi discernământul spiritual, maturitatea spirituală ca astfel să luăm decizii corecte şi să fugim de păcat. Roada ei este cea ,,dătătoare de pace a neprihănirii".
    Cap.12 din Evrei, în paragraful larg de la 1-14, prezintă patru imagini ale credinciosului : competitor antrenat (v.1-2), combatant alert (v.3), copil ascultător (v.4-11) şi călăuză atentă (v.12-14). Chemarea noastră este de a ,,croi cărări drepte", de a trasa cărări sfinte pe care noi înşine şi alţii alături de noi sau după noi să calce spre un final fericit.
    ,,Sfânt", ,,sfinţenie", ,,sfinţire" poartă în ele ideea de pus deoparte sau punere de-o parte, de separat sau separare, de curăţit sau de curăţire, de consacrat sau de consacrare. Folosim şi termenii similari precum sacru, sacralitate sau sanctificare şi sanctificat. Consacrarea aceasta are în vedere realizarea a ceea ce nu poate fi împlinit altfel. Aşa cum anumite vase sunt consacrate pentru mâncare. Bisturiul este consacrat pentru operaţie. Feşa este consacrată pentru pansarea rănilor. Niciunele dintre acestea nu sunt folositoare pentru orice, oriunde şi oricum, dar pot fi folosite acolo unde nu poţi întreba nimic altceva. În sens biblic consacrarea aceasta este o punere de-o parte pentru realizarea lucrărilor pentru Dumnezeu. Sabatul era sfânt, preoţii erau sfinţi, hainele preoţeşti erau sfinte, zeciuiala era sfântă şi chiar tabăra lui Israel era sfântă.
     Sfinţenia noastră sau a lucrurilor şi acţiunilor noastre decurge din sfinţenia lui Dumnezeu. ,,Sfinţenia lui Dumnezeu nu este doar absenţa mizeriei, ca un aspect negativ. Sfinţenia lui Dumnezeu este pozitivă şi activă. Ea este natura perfectă a lui Dumnezeu aflată la lucru întru realizarea voii perfecte a lui Dumnezeu" (W.W. Wiersbe - The Bible Exposition Commentary, Pentateuch). În sensul acesta o persoană sfinţită este dedicată realizării planurilor şi voii lui Dumnezeu în ea şi prin ea. O întreagă carte a Bibliei se ocupă de chestiunea sfinţeniei şi a sfinţirii : cartea Levitic. Wiersbe sesizează că această carte tratează şi explică cinci teme de bază legate de viaţa trăită în sfinţenie : un Dumnezeu sfânt, o preoţie sfântă, un popor sfânt, o ţară sfântă şi un Mântuitor sfânt.
    William Ury defineşte sfinţenia în Vechiul Testament ca ,,relaţia cu Transcedentalul", iar în Noul Testament ca ,,prezenţă Triună transformatoare" (Holy Holiness). Vorbim despre Trinitate ca fiind sfântă. Tatăl este Sfânt, Fiul este Sfânt, Duhul este Sfânt. Sfinţenia este prezentată atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament ca dorinţă şi intenţie a lui Dumnezeu atât pentru întreg poporul Său, Israel sau Biserica, cât şi pentru fiecare individ din poporul Său. Ea este rezultatul lucrării Duhului Sfânt în credincios care îl aduce pe acesta în conformitate cu Isus Cristos. Credincioşii sunt astfel numiţi ,,sfinţi" în Noul Testament. Ei au fost sfinţiţi în Cristos Isus. Ei au fost scoşi din păcat şi consacraţi pentru o trăire în curăţie şi evlavie. Sfinţenia este legată strâns de chemarea şi alegerea celor credincioşi. Ea se realizează prin voia Tatălui, centrată în Cristos Domnul şi realizată prin lucrarea Duhului Sfânt. Legătura dintre sfinţenie şi credinţă este, de asemenea, una strânsă. Sfinţenia se realizează prin credinţă şi continuă în aceasta. Obiectivul sfinţeniei este proslăvirea lui Dumnezeu acum şi în eternitate (A.S. Wood - Holiness). În ultimă analiză sfinţenia este Cristos în noi şi noi în Cristos. Sfinţenia nu este o haină de duminică sau o uniformă de biserică. Sfinţenia este un stil de viaţă, un fel de a fi, o conduită zilnică. ,,Fiţi sfinţi în toată purtarea voastră" (1Pe.1:15).
    Sfinţenia înseamnă separarea de lume fără a ne retrage din ea sau a face abstracţie de îndatoririle noastre faţă de lume, de a fi pentru aceasta ,,sare şi lumină". Rămânem în lume fără a face parte din ea ca sistem păcătos. În mijlocul păcatului şi a mizeriei lumii lăsăm să treacă lumina lui Cristos prin noi. În mijlocul lumii fără gust suntem sarea spirituală. În labirintul fără ieşire al căutării oamenilor după salvare trasăm ,,cărări drepte" care duc la Cristos şi aduc vindecare. De opt ori pe paginile Scripturii apare cerinţa expresă a lui Dumnezeu ,,Fiţi sfinţi căci Eu sunt sfânt".
    Scripturile prezintă trei aspecte ale sfinţirii credinciosului : sfinţirea poziţională, sfinţirea progresivă şi sfinţirea perfectă. Sfinţirea poziţională are de a face cu aşezarea credinciosului într-un nou statut sau poziţie fiind pus odată pentru totdeauna deoparte pentru Dumnezeu. Sfinţirea progresivă este o lucrare ce se întâmplă cu cel credincios pe tot parcursul vieţii, lucrare realizată de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu şi este un proces prin care credinciosul este modelat tot mai mult în asemănarea lui cu Hristos Domnul. Sfinţirea perfectă este ceea ce va fi fiecare credincios când va ajunge în Glorie, când în mod desăvârşit va fi ca Hristos. Dorinţa evidentă a fiecărui credincios născut din nou este de a fi tot mai mult ca Isus Hristos, fugind de păcat şi sfinţindu-se pentru El. De fapt, am fost mântuiţi cu scopul de a fi sfinţiţi.
    Niciunul dintre noi nu este perfect. Fiecare credincios aşezat în Cristos este astfel aşezat în poziţia de sfânt. Noi toţi, copii ai lui Dumnezeu, suntem în procesul de sfinţire. Acest proces de sfinţire, această umblare în sfinţenie este prezentată aici drept calea spre un final fericit.
    Biblia vorbeşte deseori despre viaţa omului ca despre o cale. De fapt, Cristos Domnul prezintă două alternative ale trăirii vieţii, una pe calea largă şi o alta pe cea îngustă. Fiecare dintre aceste posibile căi pe care cineva ,,umblă" de-a lungul vieţii este descrisă cu alte expresii sau parafrazări în Scriptură. Astfel, găsim în Biblie ,,umblarea înaintea Domnului", ,,umblarea înaintea feţei Domnului", ,,umblarea pe calea Domnului" sau ,,umblarea pe căile Domnului". Calea celor credincioşi este descrisă ca fiind ,,calea cea bună", ,,calea credincioşiei", ,,calea Domnului", ,,calea cea dreaptă", ,,calea dreptăţii", ,,calea înţelepciunii", ,,calea neprihănirii", ,,calea nevinovăţiei", ,,calea păcii", ,,calea priceperii", ,,calea cea sfântă", ,,calea vieţii".
    Pe de altă parte în Cuvântul lui Dumnezeu este prezentată calea păcatului ca o cale trasată de omul care ,,şi-a stricat calea pe pământ" (Gen.6:12). Calea aceasta este ,,calea nebunului", ,,calea celor nelegiuiţi", ,,cărarea strâmbă", ,,calea cea rea", ,,calea femeii desfrânate", ,,drumul spre iad sau drumul spre moarte", ,,calea sucită", ,,calea omului stricat", ,,calea celor stricaţi".
    Sunt pe paginile Bibliei mai multe imagini care exprimă ce este un creştin : el este un copil în familia lui Dumnezeu, o oaie în turma Domnului, preot la altarul lui Dumnezeu, piatră în zidăria Bisericii, soldat în armata Domnului, alergător în competiţie, ambasador al Regelui, mădular în Trupul lui Cristos sau străin şi călător pe pământ. Fiecare dintre aceste imagini are semnificaţiile, aplicaţiile şi implicaţiile ei în viaţa noastră. Ultima dintre aceste imagini are în vedere viaţa creştină ca umblare, cu implicaţii directe privind felul de cărare pe care îl trasăm în ,,umblarea" sau trăirea noastră. De aceea textul biblic spune ,,Croiţi cărări drepte cu picioarele voastre pentru ca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat".

- va urma -

Dorin Hnatiuc, pastor al Bisericii Baptiste ,,Emanuel" Oradea

Luca 4:17-19
Biserica „Speranta” este o biserica misiune, filiala a Bisericii „Speranta” Arad. A luat fiinţă în anul 1995; în 1997 a fost inaugurată casa de rugaciune. Dorim ca Biserică să vestim Evanghelia la orice făptură; dorim sa fim o binecuvântare pentru semenii nostri, o lumina, o încurajare, mângâiere si ajutor.
Vrem ca în Biserica „Speranta” orice om, tânar sau batrân, bogat sau sarac, sanatos sau bolnav, român sau de alta nationalitate, sa se simta binevenit, înteles si iubit.
Dorim sa fim un loc în care oamenii sa-si regaseasca pacea cu Dumnezeu si cu semenii lor, un loc în care ranile sufletului si ale trupului sa fie vindecate, un loc în care fiecare este slujit si slujeste la rândul lui altora. Suntem o familie în care Dumnezeu ne este Tata, iar Isus Hristos Mântuitor si Domn, Pastor si Mare Preot. Credem cu tarie în Sfânta Scriptura si ne dam silinta sa o împlinim.
Ne rugam pentru mântuirea tuturor oamenilor, pentru binecuvântarea orasului Viseu de Sus, a zonei, a tarii în care ne-a asezat Dumnezeu si a lumii întregi.
Va asteptam cu drag la serviciile de închinare din Biserica „Speranta” si asteptam sa vizitati acest site, spre folosul sufletului dumneavoastra.

DUMNEZEU SA VA BINECUVÂNTEZE !