Bine aţi venit pe site-ul Bisericii
Baptiste ,,Speranţa''
| Download
Colectie de poezii |
Download
colectie de colinde |
Matei 10:32-39: „De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi
înaintea
oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care
este în
ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea
oamenilor, Mă voi
lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în
ceruri. Să nu credeţi că am
venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci
sabia. Căci am
venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de
soacră-sa. Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa
lui. Cine
iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este
vrednic de Mine;
şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu
este vrednic de
Mine. Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine, nu este
vrednic de
Mine. Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine
îşi va pierde viaţa,
pentru Mine, o va câştiga.”
CÂT MĂ COSTĂ
SĂ FIU UCENICUL LUI CRISTOS?
Una din dovezile de necontestat ale autenticităţii cuvintelor Scripturii, în cazul de faţă al Evangheliilor, este şi prezicerea cu exactitate a felului în care oamenii, în marea lor majoritate, din vremea aceea până astăzi, au ales să răspundă la mesajul Evangheliei. Pentru un om care înţelege corect acest mesaj, îi înţelege importanţa şi urgenţa cu care trebuie răspândit, este de-a dreptul şocant să constate nu numai indiferenţa şi batjocura oamenilor, dar chiar ura înverşunată şi violenţa cu care reacţionează unii dintre ei atunci când sunt confruntaţi cu mesajul Evangheliei şi chemarea la pocăinţă, ca şi cum prin aceasta ai vrea să le distrugi viaţa, ai vrea să-i nenoroceşti, ai vrea să le provoci un rău cât se poate de mare. Este şocant pentru că, atunci când îi vorbeşti unui om despre dragostea nemărginită a lui Dumnezeu, despre faptul că Dumnezeu a dat pe Fiul Său la moarte pentru ca noi să putem fi salvaţi de la pieire, te-ai aştepta ca omul să fie profund atins şi mişcat de un asemenea mesaj, să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a beneficia şi el de harul lui Dumnezeu.
Şi totuşi, Domnul Isus a ştiut de la început cum vor reacţiona oamenii la auzul mesajului Evangheliei. El ştia lucrul acesta pentru că ştia cu cine are de-a face. Natura umană este atât de coruptă de păcat încât pur şi simplu, omul, în starea sa naturală, de fiinţă neregenerată, nu va răspunde Evangheliei dacă nu-l atinge Duhul lui Dumnezeu.
De
aceea Domnul Isus îi
avertizează pe ucenici cu privire la reacţia oamenilor la mesajul
Evangheliei
(vers. 35, 36). Cu alte cuvinte El le spune: Să nu vă faceţi iluzii că
oamenii
vă vor primi cu braţele deschise atunci când le veţi vorbi despre
Mine şi
despre lucrarea Mea, dimpotrivă din cauza mea veţi avea cele mai mari
probleme,
veţi întâmpina batjocură şi dispreţ chiar de la cei dragi
vouă, de la părinţii
voştri care v-au crescut şi v-au iubit, ori de la copiii pe care i-aţi
crescut
voi şi-i iubiţi din toată inima. De aceea veţi fi puşi în faţa
celei mai
dificile alegeri din toată viaţa voastră pământească: mai
întâi Isus Cristos sau mai întâi familia?
Ceea ce este foarte important de subliniat încă de la început este faptul că de felul în care ne relaţionam noi la această lume, prin felul în care trăim în mijlocul ei, depinde şi felul în care se va relaţiona însuşi Dumnezeu la noi ca şi copii ai Săi. Aşadar, întrebarea deosebit de importantă la care va trebui să răspundem cu toată seriozitatea şi responsabilitatea este următoarea:
CÂT MĂ COSTĂ SĂ FIU UCENICUL LUI CRISTOS?
1. Să renunţ la comoditatea mea
Matei 10:32: „De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi
înaintea
oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care
este în ceruri;”
Cum anume pot eu să-L mărturisesc pe Cristos înaintea oamenilor? Ce presupune aceasta?
Faptele Apostolilor 1:8: „Ci voi veţi primi o putere,
când Se va pogorî
Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim,
în toată Iudea, în
Samaria şi până la marginile pământului.”
Observăm că a fi martor al Domnului Isus presupune o implicare activă din partea ucenicului.
Romani 10:13-15: „Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului,
va fi
mântuit.” Dar cum vor chema pe Acela în care n-au
crezut? Şi cum vor crede
în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără
propovăduitor?Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimeşi? După cum
este scris:
„Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale
celor ce vestesc
Evanghelia!”
Diavolul a reuşit să strecoare cumva în mintea oamenilor ideea că a fi un credincios practicant, deci un om care îşi mărturiseşte şi trăieşte credinţa în Cristos, este ceva ce nu mai corespunde standardelor foarte înalte ale societăţii moderne. Auzi, să spui oamenilor pe faţă că tu crezi în ce spune Biblia! Este ceva depăşit, nu vor să mai audă asemenea lucruri, oamenii au nevoie de ceva nou, ceva incitant, ceva care să le stârnească cu adevărat curiozitatea. Şi atunci din cauza acestui tip de mentalitate colectivă predominantă, creştinii sunt tentaţi să tacă şi să nu iasă prea mult în evidenţă din această privinţă, dacă se poate nici să nu se ştie că suntem creştini pocăiţi, adică ucenici ai Domnului Isus.
Însă,ucenicul lui Isus Cristos nu este caracterizat de comoditate. Pe ogorul Evangheliei este atât de mare nevoia de lucrători încât pur şi simplu comoditatea nu are ce căuta în mijlocul Bisericii. Fiecare credincios din Biserică este un mădular în Trupul lui Cristos şi fiecare mădular are un dar de slujire, astfel încât a-L mărturisi pe Cristos înaintea oamenilor nu presupune neapărat să ai o pregătire teologică de nivel academic, ci mai ales râvnă sfântă şi credincioşie, însoţită de o cunoaştere temeinică a Cuvântului lui Dumnezeu, într-o atitudine de smerenie şi dragoste arzătoare pentru oamenii care sunt robiţi de păcatele în care trăiesc şi pe care îi aşteaptă judecata dreaptă şi pedeapsa veşnică dacă vor muri în această stare.
Dacă noi înşine suntem dispuşi să-L mărturisim pe Cristos înaintea oamenilor şi El se angajează să ne mărturisească înaintea Tatălui din ceruri. Ce poate fi mai încurajator decât această asigurare?
2. Să renunţ la frica şi ruşinea faţă de oameni
Matei 10:33: „dar de oricine se va lepăda de Mine
înaintea oamenilor,
Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în
ceruri.”
Este interesant de observat cum oamenilor nu le este frică şi ruşine să comită tot felul de fapte compromiţătoare în timpul vieţii lor dar devin fricoşi şi se ruşinează când trebuie să-şi declare pe faţă credinţa lor în Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor. Nu este aceasta o absurditate? Şi totuşi aşa stau lucrurile. Lumea în care trăim este o lume cu o scară a valorilor răsturnată, aşa încât am ajuns să ne ruşinăm înaintea oamenilor de credinţa şi pocăinţa noastră, dar să tolerăm uşor minciuna, hoţia, corupţia, lăcomia, beţia, adulterul, homosexualitatea, divorţul şi chiar şi crima.
Problema aceasta a fricii şi ruşinării noastre faţă de oameni din pricina credinţei în Isus Cristos, este cât se poate de serioasă şi gravă pentru că, de atitudinea noastră înaintea oamenilor, depinde mijlocirea Domnului Isus Cristos pentru noi înaintea Tatălui din ceruri. Noi putem să sucim şi să răstălmăcim aceste cuvinte ale Mântuitorului în toate felurile şi să încercăm să le dăm câte înţelesuri vrem noi, însă ceea ce spune Domnul Isus aici reprezintă o realitate, un adevăr crunt despre starea inimii majorităţii creştinilor „căldicei” care umplu bisericile de astăzi ale popoarelor aşa zis „majoritar creştine”.
Satana însuşi cunoaşte foarte bine acest adevăr, de aceea una din luptele sale permanente este aceea de a ne face să ne temem şi să ne ruşinăm de credinţa noastră curată şi sfântă ancorată în Persoana Domnului Isus Cristos.
3. Să renunţ la compromisuri în schimbul păcii cu cei
nemântuiţi din
casa mea
Matei 10:35-36: „Căci am venit să despart pe fiu de tatăl
său, pe fiică
de mama sa şi pe noră de soacră-sa. Şi omul va avea de vrăjmaşi
chiar pe cei
din casa lui.”
Unul din cele mai grele lucruri de suportat pentru un creştin este să trebuiască să trăiască şi să facă compromisuri morale de dragul celor din familia sa. Însă aceasta nu este voia lui Dumnezeu pentru noi. Dumnezeu vrea să ne păstrăm viaţa curată printr-o trăire în sfinţenie deplină. În afară situaţiei de căsătorie în care unul este credincios şi celălalt necredincios, unde Biblia este categorică şi interzice celui credincios să se despartă, orice altă situaţie trebuie rezolvată în aşa fel încât cel credincios să nu fie nevoit să facă compromisuri morale. Este adevărat că Dumnezeul păcii ne cheamă să trăim în pace, dacă este cu putinţă, cu toţi oamenii, dar acest lucru nu depinde întotdeauna de noi, şi în nici un caz făcând compromisuri ce ne-ar răni conştiinţa şi ne-ar afecta moralitatea. Dumnezeu nu ne-a cerut niciodată aşa ceva ci, dimpotrivă, El ne doreşte sfinţi şi curaţi pentru Sine, spre slava Numelui Său, strălucind ca nişte lumini vii în această lume cuprinsă de întunericul păcatului şi al compromisurilor.
4. Să renunţ la idolatria mea
Matei 10:37 Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult
decât pe
Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai
mult
decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.
Probabil că este şocant pentru un creştin să-l atenţionezi cu privire la pericolul idolatriei, deoarece atunci când vorbim de idoli avem tendinţa să ne gândim automat la chipuri cioplite sau turnate şi la icoane atârnate pe pereţi înaintea cărora oamenii se închină plecându-şi genunchii. Însă Scriptura ne avertizează clar că orice lucru, persoană, obicei sau orice altceva ocupă în viaţa noastră un loc mai important decât Dumnezeu, acela devine idolul nostru, iar noi suntem vinovaţi de idolatrie.
De aceea avertismentul Domnului Isus este foarte serios şi ne şochează chiar, la prima vedere.
A-L urma pe Domnul Isus Cristos, adică a fi ucenicul Său, înseamnă a-L declara Domn al vieţii mele şi a înţelege că El este cel mai de preţ bun pe care L-aş putea avea vreodată. El este mai de preţ decât părinţii mei, decât fraţii mei, decât copiii mei, decât bunurile noastre materiale, indiferent câte ar fi ele.
Este clar că Dumnezeu nu ne îndeamnă să ne abandonăm pe cei dragi, mai ales când aceştia au nevoie de ajutorul nostru, ci dimpotrivă, suntem datori să-i iubim, să-i ocrotim şi să le purtăm de grijă, dar ne este interzis să punem relaţiile acestea mai presus de relaţia noastră cu Dumnezeu. Doar în aceste condiţii Dumnezeu Însuşi ne asigură de binecuvântările Sale peste noi şi peste întreaga noastră familie. Când priorităţile acestea se inversează, iar Dumnezeu ajunge pentru noi o prioritate secundară, atunci am devenit idolatri.
5. Să renunţ chiar şi la viaţa mea
Matei 10:38-39: „Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după
Mine, nu este
vrednic de Mine. Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi
cine îşi va
pierde viaţa, pentru Mine, o va câştiga.”
Ce înseamnă oare să-ţi iei crucea ta şi să mergi după Domnul Isus?
Unii
spun despre o boală, sau
despre un necaz, sau o problemă de familie, că „aceasta este crucea
mea”. Oare
asta voia să spună Domnul? De fapt dacă privim mai cu atenţie cele două
versete
ele se leagă unul de altul pentru că a purta o cruce înseamnă de
fapt că vei fi
crucificat pe ea, pentru că acesta era rostul purtării crucii de către
cei
condamnaţi la moarte: îşi purtau crucea pe care urmau să fie
răstigniţi, deci
erau conştienţi de această realitate ce-i aştepta. Pentru ei viaţa lor
era
terminată, trăiau ultimele lor clipe în această lume, iar acestea
trebuiau
trăite conştienţi fiind că peste câteva ceasuri, chiar
înainte de asfinţitul
soarelui, pentru că aşa era regula, ei vor fi plecaţi din această lume,
deci
lumea aceasta nu mai însemna nimic pentru un condamnat la moarte
ce-şi purta
crucea spre locul de execuţie. Pentru noi creştinii secolului XXI,
aceste
afirmaţii ar putea fi lipsite de sens, pentru că noi, la drept vorbind
nu ne
confruntăm cu primejdia reală de a fi condamnaţi la moarte, însă
această
afirmaţie aparent şocantă a Domnului Isus are un mesaj foarte important
pentru
toţi creştinii, pentru că El se referea în primul rând la
atitudinea noastră
faţă de lumea aceasta ca sistem de valori. Sistemul de valori al lumii
în care
trăim este unul sistematic îndreptat împotriva lui
Dumnezeu. Pe măsură ce
pretinde că evoluează din punct de vedere social, economic şi cultural,
lumea
aceasta se depărtează tot mai mult de Dumnezeu şi de legile Sale
morale. De
aceea Domnul Isus, i-a mustrat aspru pe farisei numindu-i fii ai
Diavolului,
fiindcă comportamentul şi atitudinile lor nu aveau nimic în comun
cu cel al
unor fii de Dumnezeu. A-ţi lua crucea şi a-L urma pe Isus
înseamnă să renunţi
şi de fapt să fii ca şi mort faţă de un asemenea sistem de valori.
Matei 16:24: „Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte
cineva să
vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă
urmeze. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde;
dar
oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va
câştiga. Şi ce ar folosi
unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau,
ce ar da un om
în schimb pentru sufletul său?”
Nimeni şi nimic din lumea aceasta nu-ţi poate da ceea ce numai Domnul Isus îţi dă şi anume mântuirea sufletului tău. De aceea nimeni şi nimic din lumea aceasta nu mă va împiedica să-L urmez pe El, indiferent de preţul pe care ar trebui să-L plătesc, chiar viaţa aceasta de m-ar costa. Dumnezeu să ne ajute la aceasta!
Aşadar, de felul în care ne relaţionam noi la această lume, prin felul în care trăim în mijlocul ei, depinde şi felul în care se va relaţiona însuşi Dumnezeu la noi, ca şi copii ai Săi.
Dumnezeu ne iubeşte şi ne vrea tot binele, însă, precum un părinte iubitor şi grijuliu îşi doreşte ca fii Săi să nu se ruşineze că sunt copii de Dumnezeu. Domnul să ne ajute la ceasta! Amin.
Cu dragoste în Cristos,
Claudiu Lupu.
CELE TREI PRINCIPII GENERALE
DE INTERPRETARE A SCRIPTURII
Biblia nu este o carte ca oricare alta. Nu o spun doar cei care iubesc Biblia şi o consideră ca fiind Sfânta Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu, ci chiar şi duşmanii ei, cei care o contestă şi încearcă din răsputeri să o combată şi să o discrediteze. Dar dacă admitem adevărul că această Carte este Cuvântul scris al lui Dumnezeu, atunci, este foarte important de ştiut dacă mesajul ei are vreo relevanţă şi pentru omenirea secolului XXI sau, dimpotrivă, cuvintele ei s-au adresat doar contemporanilor acestor scrieri.
A
intenţionat deci Dumnezeu, prin
oamenii pe care i-a folosit pentru scrierea Bibliei, să transmită un
mesaj clar
atât pentru generaţiile de atunci cât şi pentru noi cei de
astăzi, sau dimpotrivă,
cuvintele acesteia şi-au pierdut semnificaţia lor iniţială pe măsură ce
,,praful” timpului s-a aşternut peste paginile ei? Dacă aşteptăm ca
răspunsul
la aceste întrebări să ni-l dea oamenii, care în cel mai
fericit caz vor fi cel
puţin subiectivi, dacă nu chiar rău intenţionaţi şi hotărâţi să
combată mesajul
Bibliei, care condamnă clar şi cu vehemenţă modul de trai egoist şi
păcătos al
omului ,,modern”, atunci cu siguranţă vom alege o cale greşită de a
afla
adevărul. De fapt, răspunsul ni-l dă chiar Biblia însăşi: Deuteronomul 6:6-9: ,, Şi poruncile acestea pe care ţi le dau
astăzi,
să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în
mintea copiilor tăi şi să
vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în
călătorie, când te vei
culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere
aminte la
mâni şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi. Să le
scrii pe uşiorii
casei tale şi pe porţile tale.
Este cât se poate de clar că mesajul Bibliei se adresa atunci, când a fost transmis de Dumnezeu prin autorii scrierilor sfinte, atât generaţiei de atunci cât şi celor ce aveau să le urmeze, deci şi nouă, celor de astăzi. Rămâne totuşi de stabilit în ce mod trebuie abordate scrierile Sfintelor Scripturi, astfel încât interpretarea acestora să fie corectă, cât mai aproape de sensul ei original, pentru ca mesajul ei să nu poată fi denaturat, ci dimpotrivă să fie înţeles pe deplin, în contextul istoric şi cultural din vremurile în care a fost transmis de Dumnezeu, dar, totodată înţelegând cât mai corect modul de aplicare practică pentru generaţia noastră.
Totuşi, având în vedere că Biblia nu este o carte ca oricare alta, aşa cum am stabilit de la început, există vreo şansă ca un om obişnuit să-i poată pătrunde mesajul reuşind să o interpreteze corect? De ce există o mulţime de oameni cu pregătire academică în domeniul literaturii, filozofiei, istoriei, arheologiei, biologiei şi chiar unii cu pretinse studii în teologie, care nu sunt capabili să înţeleagă adevăruri elementare revelate în Cuvântul lui Dumnezeu, dar pe care le poate pricepe foarte lesne chiar un copil preşcolar? Răspunsul la întrebarea aceasta ni-l dă tot Biblia: Luca 10:21: ,,În ceasul acela, Isus s-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: „Tată, Doamne al cerului şi al pământului; Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu.” Adevărul este că Biblia nu poate fi înţeleasă pe deplin decât atunci când ne apropiem de aceasta cu atitudinea omului smerit, conştient că înaintea ochilor săi stă Cuvântul unui Dumnezeu infinit, Cel de trei ori Sfânt, Creatorul întregului univers cu tot ce cuprinde acesta şi Creatorul fiinţelor omeneşti deopotrivă. Dumnezeu aşteaptă ca noi oamenii să înţelegem că El Însuşi vrea să ne vorbească prin Cuvântul Său şi că mesajul Bibliei este de o importanţă crucială pentru stabilirea destinului nostru veşnic. Rezultă deci, că interpretarea corectă a mesajului Bibliei este dependentă de iluminarea minţii omului de către Duhul lui Dumnezeu, Cel care de fapt, a inspirat pe fiecare autor al cărţilor Sfintelor Scripturi. Aceasta este posibilă în urma rugăciunii şi meditaţiei profunde asupra textelor, până când fiecare bucată de text se va desface înaintea ochilor cititorului dezvăluindu-i mesajul iniţial transmis de Autorul divin. Chiar şi aşa majoritatea teologilor vor fi de acord că Biblia conţine şi adevăruri greu de pătruns de mintea, totuşi limitată a omului, sau chiar adevăruri care probabil nu vor fi înţelese niciodată cât vom trăi pe acest pământ. Avem convingerea că atunci când vom ajunge în Ceruri, în prezenţa lui Dumnezeu, toate întrebările care nu şi-au aflat răspunsul aici îl vor găsi acolo.
Aşadar,
dacă Biblia poate fi interpretată,
şi dacă Dumnezeu vrea ca noi să-i
pricepem corect mesajul, care este metoda
corectă prin care putem face aceasta, aşa încât
interpretarea ei să nu fie
greşită şi cu atât mai grav spre condamnarea noastră? 2
Petru 3:16b: ,,În ele sunt unele lucruri grele de înţeles
pe care cei
neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte
Scripturi, spre
pierzarea lor.”
Ştiinţa
care se ocupă cu
interpretarea textelor vechi, precum cărţile Sfintei Scripturi, se
numeşte Hermeneutică. Cu toate că această
ştiinţă a fost perfectată în ultimele secole, totuşi principiile
ei au fost
aplicate din cele mai vechi timpuri de către cei care au studiat
cărţile
Sfintelor Scripturi, căutând la rândul lor să descopere
în ele mesajul lui
Dumnezeu pentru poporul Său. Însuşi Domnul Isus Cristos a folosit
principiile
de interpretare ale hermeneuticii atunci când a explicat
înţelesul cuvintelor
Vechiului Testament cu privire la împlinirea profeţiilor în
persoana şi
lucrarea Sa. Luca 24:27: ,,Şi a început
de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în
toate Scripturile, ce
era cu privire la El.” Luca 24:44-45:
,,Apoi le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi,
că trebuie să se
împlinească tot ce este scris despre Mine în legea lui
Moise, în Proroci şi în
Psalmi.” Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă
Scripturile.”
Cei mai mulţi specialişti în hermeneutică, sunt de acord că există trei principii generale de interpretare: Principiul simplităţii sau sensul natural, Principiul istoric şi Principiul armoniei şi unităţii.
1.
Principiul
simplităţii sau sensul natural.
Atunci când citim un text din Biblie trebuie să avem în vedere în primul rând sensul literal al celor scrise, ceea ce ni se comunică în mod direct şi clar, fără a căuta sensuri ascunse ale cuvintelor, ca şi cum Biblia ar fi o colecţie de scrieri codificate care nu pot fi înţelese decât de un grup restrâns de ,,iniţiaţi” în aceste taine ale ,,decodificării” textelor sfinte. Dumnezeu a intenţionat de la început ca mesajul său să fie clar şi direct, uşor de înţeles de către cei care-l auzeau. Este adevărat de asemenea că în Biblie este folosit uneori şi un limbaj figurativ, însă lucrul acesta reiese clar din context, astfel încât cititorul poate distinge uşor sensul direct, literal de sensul alegoric, figurativ al textului. De asemenea este deosebit de important să nu încercăm să denaturăm sensul iniţial al textului prin scoaterea unui pasaj din contextul său imediat, din contextul mai larg al cărţii Bibliei în care se găseşte şi chiar din contextul întregii Scripturi. Orice cititor al Bibliei care nu respectă aceste reguli elementare de interpretare va risca să ajungă la interpretări greşite ale textelor biblice, mult îndepărtate de sensul iniţial intenţionat de autor, la învăţături greşite, aberante uneori şi chiar la erezii nimicitoare.
Să luăm câteva exemple: Ioan 14:6: ,,Isus i-a zis: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” Când Domnul Isus afirmă că El este ,,Calea”, şi apoi întăreşte afirmaţia prin faptul că nimeni nu poate ajunge la Tatăl decât prin El, ar fi absurd să interpretezi, cum se străduiesc unii din răsputeri, că Isus este ,,o cale” între multe altele care duce le Dumnezeu. Este cât se poate de evident sensul afirmaţiei Domnului Isus care exclude în modul cel mai categoric orice posibilitate de a căpăta mântuirea în afara credinţei în persoana şi lucrarea Sa.
1 Timotei 6:10: ,,Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.” Când apostolul Pavel spune în mod cât se poate de clar că ,, iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor”, este greşit să citeşti ,,banii sunt rădăcina tuturor relelor” pentru că nu ,,bietele” monede de metal sau bancnote de hârtie sunt vinovate pentru că omul şi-a lipit inima de acestea şi de ceea ce reprezintă acestea, adică de bogăţiile pământeşti.
Pe de altă parte când în Biblie găsim afirmaţii ale Domnului Isus ca: ,,Eu sunt Uşa (Ioan 19:9), Eu sunt Păstorul cel bun(Ioan 10:11) sau Eu sunt Viţa(Ioan 15:5), este evident că acestea sunt exprimări figurative, pe care de altfel chiar El le clarifică în context, fără a fi cazul să ne închipuim că Isus ar fi fost ,,o uşă” în adevăratul sens al cuvântului, ştim şi că El nu a fost nici păstor cu adevărat şi nici nu putem să ne închipuim de asemenea că El ar fi fost ,,o viţă de vie” în adevăratul sens al cuvântului. Acestea erau doar figuri de stil pe care Domnul le folosea în predicare pentru a întări anumite învăţături cu privire la persoana, atributele şi lucrările Sale.
2.Principiul istoric.
Cu toate că Biblia nu este o colecţie de cărţi de istorie, în sensul în care oamenii ar fi produs-o fără vreo iniţiativă din partea lui Dumnezeu, trebuie să admitem că Biblia nu poate fi înţeleasă corect fără a ţine cont de contextul istoric în care au apărut fiecare din scrierile sale. Aceste principiu de interpretare se mai numeşte şi principiul primilor destinatari. Este evident că primii ascultători sau primii cititori ai scrierilor sfinte au fost şi cei mai capabili să înţeleagă mesajul destinat în primul rând lor. De aceea este esenţial să încercăm să răspundem la întrebări de genul: Cine a scris cartea? Pentru cine a fost scrisă (cine au fost destinatarii)? În ce circumstanţe a fost scrisă? Cu ce scop a fost scrisă?
Apoi determinarea genului literar pe care îl foloseşte autorul este de importanţă crucială în interpretarea textului. Expoziţiunea (Ex.: Romani), naraţiunea şi biografia (Ex.:Geneza), pildele şi parabolele, poezia, proverbele şi literatura de înţelepciune, profeţia şi literatura apocaliptică, toate acestea sunt tipuri de literatură distincte de care trebuie să ţinem seama atunci când abordăm un text din Biblie, pentru că specificul fiecărui gen literar folosit de autorii Sfintelor Scripturi influenţează mesajul transmis iniţial unor destinatari care erau familiarizaţi cu aceste stiluri de scrieri.
Pentru a ajunge într-o situaţie asemănătoare cu cea a contemporanilor scrierilor sfinte este necesar să reconstruim prin acumulare de cunoştinţe climatul iniţial în care au apărut cărţile Scripturii.
Exemplu:
1 Corinteni 8:1-13: ,,În ce priveşte lucrurile
jertfite idolilor, ştim
că toţi avem cunoştinţă. Dar cunoştinţa îngâmfă pe
când dragostea
zideşte. Dacă crede cineva că ştie ceva, încă n-a cunoscut
cum trebuie să
cunoască. Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de
Dumnezeu. Deci, cât despre mâncarea lucrurilor
jertfite idolilor, ştim că
în lume un idol este tot una cu nimic şi că nu este decât
un singur
Dumnezeu. Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi „dumnezei” fie în
cer, fie pe
pământ (cum şi sunt într-adevăr mulţi „dumnezei” şi mulţi
„domni”),totuşi
pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care
vin toate
lucrurile şi pentru care trăim şi noi şi un singur Domn: Isus Hristos,
prin care
sunt toate lucrurile şi prin El şi noi. Dar nu toţi au cunoştinţa
aceasta.
Ci unii, fiind obicinuiţi până acum cu idolul, mănâncă un
lucru ca fiind
jertfit unui idol; şi cugetul lor, care este slab, este
întinat. Dar nu
carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu câştigăm nimic
dacă mâncăm din
ea şi nu pierdem nimic dacă nu mâncăm. Luaţi seama
însă ca nu cumva
această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei
slabi. Căci dacă te vede cineva pe tine, care ai cunoştinţă, că
şezi la masă
într-un templu de idoli, cugetul lui, care este slab, nu-l va
împinge pe el să
mănânce din lucrurile jertfite idolilor? Şi astfel, el, care
este slab, va
pieri din pricina acestei cunoştinţe a ta: el, fratele, pentru care a
murit
Hristos! Dacă păcătuiţi astfel împotriva fraţilor şi le
răniţi cugetul lor
slab, păcătuiţi împotriva lui Hristos. De aceea, dacă o
mâncare face pe
fratele meu să păcătuiască, nu voi mânca niciodată carne, ca să
nu fac pe
fratele meu să păcătuiască.
În privinţa textului de mai sus, dacă vom ocoli întrebările cu privire la destinatari, circumstanţe şi scopul scrierii epistolei lui Pavel către Biserica din Corint, atunci fie nu vom înţelege nici o iotă din ceea ce vorbeşte Pavel, fie vom trage concluzia greşită că pur şi simplu a mânca carne poate fi un prilej de poticnire şi de cădere în păcat pentru fraţii noştri mai slabi. De fapt, prin analiza atentă a întregului context al epistolei, comparându-l apoi cu cele relatate în Faptele Apostolilor, folosindu-ne chiar de unele comentarii avizate ale textelor, vom înţelege mult mai clar că Pavel vorbea unor creştini imaturi din punct de vedere spiritual, care convertiţi fiind de la păgânismul idolatru la creştinism, aveau nevoie de un timp oarecare în care să fie feriţi de expunerea din nou la acele acte idolatre care le ruinase viaţa şi le afectase conştiinţa. Creştinii maturi spirituali aveau obligaţia de veghea la aceste lucruri cu înţelepciune şi dând dovadă de abţinere chiar de la a mânca carne, ce se vindea probabil în pieţe şi care, probabil provenea de la acele temple păgâne unde se sacrificau animalele în cinstea idolilor, care, la drept vorbind erau totuna cu ,,nimic” din moment ce erau doar nişte bucăţi de lemn, piatră sau metal fără viaţă, dar de care Diavolul s-a folosit pentru a ţine în întuneric spiritual popoare întregi, rănindu-le conştiinţele şi purtându-i în rătăcire în păcate grozave şi nesocotirea adevăratului Dumnezeu, Creatorul întregului univers şi al oamenilor.
3.
Principiul armoniei
şi unităţii
Acest principiu are la bază adevărul deosebit de important de ştiut şi acceptat, că Biblia este în ultimă instanţă vorbirea lui Dumnezeu către noi oamenii şi nu un produs al înţelepciunii şi iscusinţei autorilor umani ai scrierilor sfinte. Asta înseamnă că între cele 66 de cărţi care alcătuiesc Biblia creştinilor există o unitate care depăşeşte cu mult intenţiile originale ale autorilor umani ai Sfintelor Scripturi. În virtutea acestei interpretări, Noul Testament devine automat împlinirea conţinutului de promisiuni divine aflate în Vechiul Testament. Pe de altă parte sarcina celui care interpretează un text biblic este să înţeleagă ce însemnătate are o parte dintr-un anumit pasaj în lumina întregului conţinut al revelaţiei biblice. Acest tip de interpretare se mai numeşte şi interpretare teologică. De aceea este absolut necesară o cunoaştere temeinică a întregii Scripturi, deoarece aceasta ne va feri de interpretări forţate ale unor texte mai puţin clare, prin scoaterea unor pasaje din contextul lor imediat şi chiar cel larg al întregii Biblii. Asemenea abordări greşite ale textelor biblice mai obscure, pot duce la învăţături total greşite, care contrazic linia generală a întregii Scripturi şi care generează întotdeauna confuzie în mintea credincioşilor, care, chiar sinceri fiind, învaţă şi practică lucruri nebiblice, ce nu pot decât să atragă asupra lor mânia lui Dumnezeu.
Cum procedăm atunci când, în parcursul nostru prin textele Bibliei, dăm peste pasaje care, aparent par să contrazică învăţătura generală a Cuvântului lui Dumnezeu? Principiul armoniei şi unităţii Bibliei spune de fapt şi în esenţă că Biblia se interpretează cu Biblia. 2 Timotei 3:16: ,,Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire”. Dacă toată Biblia este numai Cuvântul lui Dumnezeu, adică nu un amestec de cuvinte ale lui Dumnezeu şi cuvinte ale oamenilor, atunci Dumnezeu nu se poate contrazice pe Sine, astfel încât într-un loc să spună ceva iar în alt loc El Însuşi să contrazică afirmaţia anterioară.
Deci, regula este că un pasaj mai obscur, care aparent pare să contrazică învăţătura generală a Bibliei se va interpreta în lumina altor pasaje care îl clarifică pe deplin.
Exemplu:
1 Timotei 2:15: ,,Totuşi ea (femeia - n.a.)
va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruiesc cu smerenie
în
credinţă, în dragoste şi în sfinţenie”.
A
fost oare intenţia apostolului
Pavel să ne înveţe că o femeie poate fi mântuită prin actul
naşterii de fii?
Este imposibil să crezi asemenea lucru, atât timp cât toate
epistolele lui
Pavel sunt pline de afirmaţii cât se poate de categorice cu
privire la
mântuirea omului (bărbat sau femeie) în exclusivitate prin
credinţa în jertfa
Domnului Isus Cristos. Efeseni 2:8: ,,Căci
prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de
la voi; ci
este darul lui Dumnezeu.”
Aşadar, care ar putea fi interpretarea corectă a versetului de mai sus (1 Timotei 2:15)? Dacă privim cu atenţie contextul imediat al pasajului vom constata că acesta vorbeşte despre ceea ce s-a întâmplat în grădina Edenului, după ce Adam şi Eva au păcătuit. Pentru a clarifica lucrurile, pe baza principiului de interpretare pe care l-am enunţat mai sus, vom apela la cartea Geneza, capitolul 3, unde sunt expuse lucrurile în amănunt. Dumnezeu rosteşte sentinţa către fiecare personaj implicat, astfel încât Evei i se aduce la cunoştinţă faptul că ea şi urmaşele ei de atunci încoace vor da naştere la copii având dureri fizice deosebit de mari. Geneza 3:16: ,, Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii…”. Aşadar, în lumina acestui text, interpretarea pentru 1 Timotei 2:15, va însemna că durerile femeilor din timpul naşterilor, constituie modalitatea de a ispăşi pedeapsa, specifică Evei şi urmaşelor acesteia, vizavi de păcatul săvârşit de ea. Mântuirea femeii, ca şi a bărbatului, este exclusiv prin credinţă, în lumina învăţăturii întregului Nou Testament, şi a întregii Biblii, aşa cum, de altfel, la citirea mai atentă a întregului verset 15 reiese în mod evident: ,,… dacă stăruiesc cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie”. Aşadar Biblia nu se contrazice niciodată, ci doar noi, oamenii putem avea senzaţia aceasta atunci când abordăm cu superficialitate conţinutul şi învăţăturile acesteia.
Aşadar
am stabilit că unui om,
oricine ar fi acesta, nu-i este imposibil să înţeleagă mesajul
fiecărei cărţi
din Biblie. Trebuie ca acesta să fie conştient că Biblia este în
totalitate
Cuvântul lui Dumnezeu, că autorii umani ai scrierilor sfinte au
scris sub
călăuzirea Duhului Sfânt şi că interpretarea noastră depinde de
iluminarea Lui,
printr-o atitudine de smerenie, rugăciune şi meditaţie profundă, că
trebuie să
ţinem seama de principiul simplităţii, care ne îndeamnă să nu
căutăm sensuri
ascunse ale cuvintelor Scripturii, ci să lăsăm cuvintele să spună ceea
ce spun,
că există şi exprimări alegorice, figurative, care reies din context,
că
trebuie să ţinem seama de contextul istoric, cultural, şi de
circumstanţele în
care au apărut scrierile, de tipurile de literatură folosită şi apoi de
principiul armoniei şi unităţii Bibliei care, fiind Cuvântul lui
Dumnezeu nu se
poate contrazice pe Sine. Dumnezeu poate şi vrea să ne facă să
înţelegem
Biblia. De înţelegerea mesajului Bibliei depinde în esenţă
chiar mântuirea
noastră. Romani 10:13-14;17: ,,Fiindcă
„oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.”Dar cum vor
chema pe Acela în
care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au
auzit? Şi cum vor
auzi despre El fără propovăduitor?;
Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.”
Dumnezeu să ne ajute la aceasta!
Claudiu Lupu
Păcatul, păcatele, păcătosul şi o
închinare corectă.
Gen. 4.7: Ev. 12.1.
Ca un
cititor pasionat al Sfintei Scripturi, unde găsesc mesajele cu un
conţinut imens de dragostea Lui Dumnezeu faţă de noi creaturile Sale,
mă
delectez în studierea acestei cărţi Sfinte care mi-a făcut de
cunoscut mântuirea completă a
sufletului meu în
jertfa de la cruce a Fiului Său ISUS CRISTOS şi de care mă bucur pe
deplin.
Însă în această Carte sunt şi unele scrieri mai profunde,
greu de înţeles.
Totuşi în timp am înţeles tot din Scriptură că pentru
înţelegerea lucrurilor
mai adânci este nevoie de post şi rugăciune (a nu mânca
deloc în ziua
postului). Unul din aceste texte a fost cel din Romani cap. 7. Neînţelegerea acestui text m-a dus la o
descurajare, văzând insuccesul afirmat de apostolul Pavel, mai
ales în versetul
25. “Astfel dar, cu mintea eu slujesc legii
lui
Dumnezeu, dar cu firea pământească slujesc legii păcatului”. După ce am practicat postul şi rugăciunea, am
fost luminat de Duhul Lui Dumnezeu înţelegând că textul din
Romani 7 este
pentru cei ce sunt încă sub controlul Legii dată de Dumnezeu prin
Moise, şi
aceştia sunt cei ce încă nu cred în jertfa Domnului Isus
care ne eliberează de
sub puterea păcatului şi ne iartă de păcatele ce le-am făcut. Cei ce
nu-L
acceptă pe D-l Isus ca Mântuitor, aceştia nu acceptă nici testul
dat de Domnul
în Matei 16. 24: “Dacă
vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea
şi să Mă urmeze,” de aceia nu vor putea înţelege şi nici trăi
îndemnul necesar
creştinilor din Romani 6.11. “Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de
păcat şi vii pentru Dumnezeu în Isus Cristos, Domnul nostru”
pentru că cei ce
cred au murit faţă de păcat, şi nu păcatul faţă de ei, şi astfel prin
jertfa
Domnului am fost scoşi de sub puterea păcatului şi a Legii, şi am fost
uniţi cu
Cristos prin Duhul Sfânt ca să ne bucurăm de legea Duhului de
viaţă (Romani
8.1-3).
Acum să
studiem mai pe larg această problemă din Romani 7 cât şi problema
păcatului, păcatelor şi a păcătosului. Pentru această înţelegere
a primelor 8
capitole din Romani vom observa că de la capitolul 1 până la
capolul 5 v.11. se
vorbeşte numai de nelegiuiri sau păcatele comise de om, iar de la
capitolul
5:12. până la capitolul 8.39 vorbeşte la singular de păcatul
moştenit prin naştere
de la strămoşul nostru Adam, şi acest păcat ce a pătruns în rasa
umană lucrează
cu forţă din interiorul omului spre exterior. De aceia iată ce zice
Dumnezeu
despre omenire în Romani 3.23. “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui
Dumnezeu.”
Această afirmaţie fiind adevărată
întrucât s-a dovedit chiar de
la prima
familie prin copiii care i-a avut Cain şi Abel, care au fost educaţi să
cinstească pe Dumnezeu” cu jertfe, însă Dumnezeu care cunoaşte
până şi gândul,a
primit jertfa lui Abel dar a lui Cain nu, pentru că propriile lui fapte
şi
gânduri erau păcătoase... Geneza 4, 1-9. Cu toate că Dumnezeu l-a atenţionat pe Cain de răul ce-l avea
în
gând pentru fratele lui, de a-l ucide, totuşi Cain nu a ascultat
de Dumnezeu ca
mulţi astăzi şi a ucis pe Abel din invidie.
Iată
deci definiţia păcatului, este acea putere din om ce îl motivează
să
păcătuiască în exterior, e cea ce ne înpinge spre pofte şi
este arătat în
Romani 7.16-20. Acesta este păcatul adamic de care spuneam mai sus că
îl
moştenim prin naştere de la părinţi noştri. Prin urmare omul nu este
păcătos
pentru că a păcătuit, ci pentru că s-a născut în păcat. Aşa ne
spune Sf.
Scriptură în Iov 14.4. “Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat?” De
asemenea şi
regele David în Psalmul 51.5 el spune, “Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat
m-a
zămislit mama mea”, de aceea nu poate fi adevărată filosofia unora care
spun că
omul se naşte bun, dar mediul îl strică.
Păcatul
a intrat în lume prin necredinţă. Dacă prima familie ar fi crezut
pe Dumnezeu, atunci nu ar fi acceptat şoapta satanei ce a venit la om
prin
şarpe ca să pună la îndoială promisiunea lui Dumnezeu, deci
păcatul adamic este
ca urmare a necredinţei omului.
Cât
priveşte păcatele care le comite omul, sunt legate de conduita noastră,
şi sunt în căile noastre, în timp ce păcatul adamic este
legat de viaţa noastră
şi este ca o lege ce controlează mădularele noastre prin care se
manifestă -
Ioan 3.6. “Ce
este născut din carne este carne şi ce este născut din Duh este duh”.
De acea
Domnul Isus a spus lui Nicodim (învăţătorul Legii) că este nevoie
să vă naşteţi
din nou.
Spuneam
mai sus că păcatul este ca o lege ce controlează mădularele noastre
şi care se luptă înpotrva legii primită de minte, şi ne ţine robi
legi
păcatului care este în mădularele noastre, această lămurire o
avem în Romani
7.23. Adevărul acesta fiecare din noi îl putem confirma
când ne dăm seama că
din interior simţim că este ceva care ne constrânge să păcătuim,
şi acesta este
păcatul în care ne-am născut. Iată de ce orce fiinţă născută din
femeie este
păcătoasă şi are nevoie de mântuire ce o poate primi prin
pocăinţă, adică prin
credinţa în jertfa de la cruce a Domnului Isus – Faptele Ap.
13.37-39.
Din cele
prezentate până acum am putut uşor să înţelegem că omul
este în
mod involuntar robul păcatului şi că din această stare nu poate să se
deslege
singur, întrucât omul este înfăşiurat şi legat de
păcat, lucru care este cu
adevărat o stare de robie din care nu se poate desprinde singur. O
precizare
importantă: Legea lui Moise cerea omului ca pentru păcatele ce le făcea
să
aducă un animal ca jertfă, iar când din nou păcătuia fără voie
(pentru păcatul
cu voia erau omorâţi cu pietre) iară aducea un animal ca jertfă
pentru acel
păcat. Cât priveşte păcatul adamic omul continua să fie mai
departe robul
păcatului în care s-a născut, din această stare, omul în
loc să caute pe
Dumnezeu, a inventat religia, şi a început să practice
închinarea la tot felul
de pietre numindu-le zeii, şi la fiinţe omeneşti, chiar şi la animale,
ca boul
(la Egipteni sau vaca la indieni).
Acum să
studiem cum este posbil să beneficiem de o mântuire completă care
ne aduce iertare de păcate, ne eliberează de păcatul în care ne
am născut, şi
să cunoaştem adevăratul mod de închinare către Creatorul şi
adevăratul Dumnezeu
căruia cu adevărat I se cuvine închinare.
În
Matei 1.21. este scris că atunci când un înger al Domnlui
aduce vestea
Mariei a zis: “Ea va
naşte un Fiu şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe
poporul Lui de păcatele sale”. Cuvântul - va mântui
- are un sens dublu,
adică de a ne ierta de păcate, şi de a ne elibera de păcatul moştenit.
De acea
când Ioan a văzut pe Domnul a zis: “Iată Mielul Lui Dumnezeu care ridică păcatul
lumi!” - Ioan 1.29. Spuneam mai sus că cei din peroada Legii prin
jertfirea
unui animal pe care îl aducea omul
preotului îi era iertat doar păcatul respectiv dar fără
eliberarea de păcatul
moştenit, mai mult aceştia nu se bucurau de călăuzirea Duhului
Sfânt întrucât,
Duhul Sfânt era dat numai unor persoane speciale ca profeţi,
preoţi sau regi,
aceştia având misiuni speciale. Insă acum după venirea
Mântuitorului ...şi când
Domnul s-a înălţat la cer a trimes şi Duhul Sfânt celor ce
cred.
Această promisiune a fost comunicată de
Ioan botezătorul în Matei 3.11. Duhul Sfânt este Cel care
ne face să înţelegem
Cuvântul Lui Dumnezeu şi ne ajută ca să-l înplinim.
Ce
este dureros că cei mai mulţi dintre
oameni rămân tot ademeniţi de anumite religi false de care
aminteam şi care nu
sunt decât nişte forme ce înşeală pe cea mai mare parte
dintre oameni care gem
sub povara păcatelor, ca şi cei din vechime. Iată cum se rugau cei ce
aveau
doar iertarea păcatului dar nu eliberarea... “Nu lăsa nici o nelegiuire să stăpănească peste
mine” Ps. 119.133. Simţeau povara păcatului de care nu erau eliberati.
Chiar şi
astăzi sunt religii care spun că eliberarea de păcatul moştenit se face
prin
botezul copiilor. Amândouă acte de cult sunt false pentru că nici
botezul nu se
dă copiilor, ci numai celor ce sunt convinşi de păcat şi cred în
Domnul Isus –
întrucât copii nu au făcut nici bine nici rău, nu au
încă responsabilităţi, -
şi nici eliberarea de păcat nu se primeşte prin botez, ci prin credinţă
în
Cristos Domnul.
Ce ne spune Sfânta Scriptură la această mare
problemă:
1.) Dumnezeu
nu ne iartă păcatul în care ne-am
născut (adamic) ci l-a condamnat, 2 Cor. 5.21. “Pe cel ce n-a cunoscut nici un
păcat, El L-a făcut
păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea Lui Dumnezeu.” Vezi şi
Evrei
10.14-23. Fiul lui Dumnezeu a suferit moarte pe cruce în locul
meu ca acum eu
prin credinţă să fiu eliberat de păcatul ce mă robea.
2.) Cât
priveşte păcatele făcute de noi,
Dumnezeu nu ne eliberează de ele, ci ni le iartă prin sângele
Domnului Isus ce
a curs pentru noi, şi cugetul nostru care ne mustra, de acum este
curăţit.
Trebuie
ştiut dar că de această eliberare
şi iertare se va bucura doar acei ce acceptă să moară, să fie
îngropaţi şi să
învieze pentru a trăi o nouă viaţă împreună cu Domnul Isus,
Rom. 6.4-7.
Acestora le dă şi Duhul Sfânt spre a-i călăuzi şi a le da putere
să ducă o
viaţă de adevăraţi creştini, ca dovadă a eliberări de sub puterea
păcatului
Romani 6.18-23. “Şi
chiar prin faptul că aţi fost eliberaţi de sub păcat, va-ţi făcut robi
ai neprihănirii... şi ce roade aduceaţi atunci? Roade de care acum vă
este
ruşine; pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea. Dar
acum, odată ce
aţi fost eliberaţi de păcat şi va-ţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi
ca rod
sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică.” Suntem noi conştienţi
de acest mare
har al lui Dumnezeu oferit nouă? Deci crucea tratează păcatul, iar
sângele
Domnului Isus tratează păcatele. Această îndurare a lui Dumnezeu
a fost
profeţită cu şapte sute de ani înainte de venirea în lume a
Mântuitorului, de
către Isaia la capitolul 61,1: “Duhul Domnlui Dumnezeu este peste Mine, căci
Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimes să
vindec pe
cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de
război
izbăvirea.” Prorocii V.T. s-au rugat pentru înplinirea acestei
eliberări - Ps.
6.4. “Intoarce-Te,
Doamne, eliberează-mă, pentru îndurarea Ta.” Această rugăciune
s-a înplinit în
persoana Mântuitorului – Ioan 8.34-36. “Deci, dacă Fiul vă face liberi, veţi fi cu
adevărat liberi.” Menţionez: toată această operă de mântuire nu
este dată în
administrarea unei Biserici sau a unei persoane cum era în V.T.
ci Tatăl a
dat-o numai Fiului Său, dacă cineva
datorită unei pregătiri teologice şi-ar lua acest drept, asta ar fi un
păcat, o
călcare a poruncii lui Dumnezeu - Matei
26.28 vezi şi Fapte. 13.38-39. “Să ştiţi dar fraţilor, că în El (în Domnul Isus)
vi se vesteşte iertarea păcatelor, şi oricine crede este iertat prin El
de
toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea
lui Moise.” Domnul a făcut această mare
lucrare de mântuire fără ca să-i mai ceară omului să mai facă
fapte sau forme, faptele bune sunt doar
rodul
vieţii schimbate şi nicidecum spre mântuire. Asta ne spune şi
apostolul Petru
în întâia sa Ep. 2.24. “El - Isus, a purtat păcatele noastre
în trupul Său pe lemn pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcat să
trăim pentru
neprihănire: prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.” Cât de
mulţumitori ar trebui
să fim faţă de Dumnezeu, Să-l credem,
dar şi să avem curajul de a respinge orice filosofie care ne spune că
nu este
suficientă jertfa Fiului lui Dumnezeu, ori din partea oricărui teolog
sau
Biserică ar veni această învăţătură care este o erezie.
Acest
lucru este confirmat şi în Ioan
3.16-21 - “Oricine
crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat,
pentru că n-a
crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.” Credinţa
adevărată este
valoarea ce ne ajută să ne bucurăm de
marea dragoste a lui Dumnezeu: credinţă
care lucrează prin dragoste - Galateni 5.6. Este important să ne
întoarcem din
nou la Rom. 6, şi să citim acest capitpl care ne arată că a crede
în Domnul
este şi responsabilitatea noastră, de a ne socoti morţi faţă de păcat
şi să
trăim liberi pentru Cristos, şi astfel păcatul să nu mai domnească
peste viaţa
noastră, dar asta cere o totală dependenţă de Duhul Sfânt. Aşa
cum este
precizat în Romani 14,9. “Căci Cristos pentru aceasta a murit şi a înviat ca
să aibă stăpânire şi peste cei morţi şi peste cei vii”. Din acest moment, prin credinţă suntem puşi
în relaţie cu Dumnezeu, relaţie ce a fost pierdută de prima
familie în grădina
edenului. De acea suntem chemaţi să
trăim viaţa înpreună cu El -
2.Tim.2.11-13. - şi numai astfel va lua Cristos chip în
fiinţa noastră.
Astfel suntem chemaţi să trăim definiţia creştină arătată în
Galateni 2.20 şi
anume” Am fost răstignit împreună cu Cristos, şi trăiesc... dar
nu mai trăiesc
eu,ci Cristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum
în trup, o
trăiesc în credinţa în Fiul
lui
Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe
Sine însuşi pentru mine”. De asemenea, este important să ştim că
din momentul
când am intrat în relaţie cu Dumnezeu şi ne bucurăm de o
pace în suflet, între
noi şi lumea - care duce o viaţă fără o teamă de Dumnezeu, s-a pus un
hotar,
vezi Galateni 6.14 “crucea
Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită faţă
de mine, şi eu faţă de lume”.
Deci
lepădarea şi crucificarea eului, cât şi călăuza Duhului
Sfânt este a
avea biruinţă asupra păcatului, şi a trăi pentru Dumnezeu. Şi acum ne ducem din nou la Romani 7.3. unde ne
arată că moartea partenerului a anulat obligaţia dintre soţ şi soţie,
tot aşa
prin moartea Domnului Isus m-a scos de
sub puterea Legii ce îmi arăta păcatul şi mă condamna fără să-mi dea
putere ca să păzesc Legea. Astfel s-a
pus capăt tiraniei ce era în natura noastră în care ne-am
născut. Aceasta cere
ca şi noi să ne socotim morţi faţă de păcat, ca să trăim pentru
Dumnezeu.
Falimentul acesta l-a trăit şi apostolul Pavel când a spus “nimic bun nu locuieşte în
mine” - Romani 7.18. Iată testul ce-l
spuneam la început din Matei 16.24-25.
” Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine,
să-şi ia
crucea şi să Mă urmeze”. Prin urmare natura veche este supusă şi vei
trăi în
natura nouă duhovnicească. Asta înseamnă a
te bucura de legea Duhului de viaţă, arătată în Romani 8.
Aceasta este
forţa ce va ţine natura veche pe cruce, (vezi, Romani 1.16-17.)
Aceasta
a fost neînţelegerea mea asupra capitolului 7 din Romani, dar
acum
mulţumesc Domnului pentru înţelesul pe care l-am prmit, şi astfel
din valea
înfrângerilor şi a disperări pe care o aminteam la
început, din Romani 7.25.
acum prin credinţă “Într-adevăr,
legea Duhului de viaţă în Cristos Isus m-a eliberat de Legea
păcatului şi a morţii” – Romani 8.1-2. Acum nu mai duc o viaţă dublă,
ci şi cu
mintea şi cu întreaga mea fiinţă slujesc lui Dumnezeu,
urcând pe culmile
biruinţei. Asta înseamnă că numai
umblând prin Duhul Sfânt ne putem ridica felul de viaţă
deasupra firescului şi
Dumnezeu va recunoaşte viaţa noastră ca o viaţă duhovnicească, pentru
că umblăm
în faptele pregătite de El mai dinainte -
Efes. 2.8-10.
Iată
deci de ce vreau să înţelegem că orcine ar vrea să mai facă ceva
pentru mântuirea lui, ca pomeni, fapte, sau orce altceva, prin
aceasta ar arăta
dispreţ faţă de jertfa Domnului Isus ca socotind-o insuficientă! Tu
care
citeşti această meditaţie îţi dau un sfat: orice om când
merge pe un drum
necunoscut, îşi procură o hartă cu zona respectivă ca să fie
sigur că ajunge
unde doreşte. Cu atât mai mult privind drumul nostru spre viaţa
de dincolo de
moarte (căci suntem trecători) avem nevoie de hartă, care este Biblia.
Pentru
mulţi viaţa este un drum necunoscut, de acea nu te lăsa păcălit de
filozofiile religiilor false: nu toate drumurile duc sus pe munte unde
este
Dumnezeu (cum spun unii). Harta ne spune
că este o singură cale – la Ioan 14.6. Isus
i-a zis, “Eu
sunt cale, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin
Mine”.
Acest drum nu duce sus pe munte, ci duce în împărăţia lui
Dumnezeu, şi dacă vei
citi Biblia mai ales Noul Testament unde găseşti şi împlinirea
celor profeţite
în Vechiul Testament vei avea un înţeles clar privind
adevărata cale a
mântuirii.
Tot din
Biblie vei putea să înţelegi şi adevăratul mod de a te
închina lui
Dumnezeu care nu poate fi oricum! Unele
din religii au adoptat o închinare de la popoarele păgâne,
cum ar fi închinarea
la statui, şi la sfinţii care au fost divinizaţi, ca sfântul
Gheorghe, sf.
Paraschiva, sau chiar sf. Maria şi alţii. Biblia spune de Ilie că a
fost un om
supus acelaroşi slăbiciuni ca şi noi, cu excepţia că el se ruga după
voia lui
Dumnezeu - Iacov 5.17-18. Asta nu înseamnă ca să ne rugăm lui
Ilie, sau altor
sfinţi. De asemenea uni se închină la diferite obiecte ca
brâul sf. Maria, la
bucăţi mici de lemn ce pretind că sunt din crucea Domnului Isus, alţi
se
închină la moaşte, adică rămăşiţele mumificate a unor sfinţi şi
alte lucruri.
Lista celor veneraţi şi divinizaţi este pe atât de mare pe
cât este şi
autoînşelarea pentru toţi cei ce aduc închinare altcuiva
decât lui Dumnezeu.
Acei ce practică acest mod fals de închinare, Biblia o numeşte o
închinare
idolatră şi este o scârbă înintea lui Dumnezeu. Este foarte
important să ştim
că nicăeri în Biblie nu s-a cerut ca cineva să se roage l-a vreun
mare sfânt,
nici îngerii nu primesc închinare - este scris că atunci
când lui Ioan un înger
i-a descoperit cartea Apocalisa, Ioan a
vrut să se închine îngerului, dar acesta l-a oprit şi i-a
zis “Fereşte-te să
faci una ca
aceasta! Eu sunt un slujitor cu tine, şi cu fraţii tăi prorocii, şi cu
cei ce
păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu” -
Apocalipsa 22.8-9.
Acum cred că înţelegeţi cât de josnic şi ce mare păcat este
să te închini unui
obiect - ca icoane - sau unor fiinţe omeneşti. Închinarea se
cuvine doar lui
Dumnezeu.
Încă
un exemplu - în Faptele
14.8-18. citim că atunci când apostolul Pavel vestea evanghelia
mântuiri la
păgânii din Listra, unde a făcut şi o minune vindecând pe
un olog, când au
văzut oamenii minunea au vrut să-i aducă jertfă şi să se închine,
crezând că
sau coborât zeii pe pământ.
Dar
apostolul Pavel i-a oprit spunându-le: “şi noi suntem oameni de aceeaşi fire cu voi, noi
vă aducem o veste bună ca să vă întoarcem de la aceste lucruri
deşerte la
Dumnezeu, se cuvine să ne închinăm doar lui Dumnezeu”. Când
Dumnezeu a dat
Legea lui Moise a dat următoarea poruncă: “Să nu ai alţi dumnezeii afară de Mine. Să nu-ţi
faci chip cioplit, nici vre-o înfăţişare a lucrurilor care sunt
în ceruri sau
jos pe pământ, sau în apele mai jos decât
pământul. Să nu te închini înaintea
lor, şi să nu le slujeşti, căci Eu sunt Domnul Dumnezeu, şi sunt un
Dumnezeu
gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până
la al treilea şi la
al patrulea neam acelor ce Mă urăsc.” Exodul 20.3-5. Totuşi omul şi-a
creat
proprii lui zei pe care îi poate manipula şi controla,
lăsând pe Dumnezeu afară
din închinare, care este exact sistemul lui Satan. Deci uşor
putem trage o
concluzie, că a te închina altcuiva decât lui Dumnezeu
înseamnă a-L urâ, şi nu
vor scăpa nepedepsiţi. Ce este dureros că şi astăzi, când avem
Biblia la
îndemână şi fiecare are datoria şi libertatea de a o citi (
Ioan 5:39 „
Cercetaţi Scripturile, pentrucă socotiţi că în ele aveţi viaţa
veşnică, dar
tocmai ele mărturisesc despre Mine”) pretind că fac parte din popoarele
civilizate. Totuşi, mulţi trăiesc în
nelegiuirii mai mari decât păgânii, iar unii au
coborât mai jos decât
animalele, care nu au schimbat întrebuinţarea firească stabilită
de Creator (
animalele nu au relaţii intre ele de acelaşi sex ).
Repet, este spre propria ta pagubă dacă
nu studiezi Biblia în care găseşti cel
mai dulce mesaj: mântuirea sufletului tău - Ioan 5.39.
Cât
priveşte rugăciunea adevărată, însuşi Domnul ne-a învăţat
în Matei
6.7-15. şi în Ioan. 4.23-24. (vezi şi Ap. 14.6-7), rugăciunea
în duh şi adevăr,
în Numele Domnului Isus, aceasta va fi rugăciunea primită şi
plăcută lui
Dumnezeu. Orice altă rugăciune nu este
prmită. Trebuie să ştim dar că diavolul aici a înşelat cel mai
mult pe om ca să
nu aducă cinstea cuvenită lui Dumnezeu. Diavolul s-a dus şi la Domnul
Isus
cerându-i să i se închine, dar: “Drept răspuns, Isus i-a zis. “Înapoia Mea Satano! Este
scris: Să te închini Domnlui, Dumnezeului tău şi numai Lui să-I
slujeşti” (Luca
4.5-8). Cu toate aceste dovezi iată cum şi azi mulţi încă se lasă
înşelaţi. În
Filipeni 2.9-11 este scris “în Numele lui Isus să se plece orice genunchi a
celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ şi orice
limbă să
mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este
Domnul”. Şi totuşi, cei mai mulţi nu
ţin cont de învăţătura Scripturii, urmând tradiţia
stabilită de anumiţi teologi,
nefiind biblică.
O altă înşelare ce o practică religia neamului, susţinând că Biserica este ce-a care deţine dreptul de a împărţi mântuirea, cât şi religia ce pretinde că e religia mamă, (dar care nu e nici măcar mamă vitregă) spunând că Papa este mijlocitorul între om şi Dumnezeu, ignorând textul biblic din 2.Timotei 2.5. unde scrie “Căci există un singur Dumnezeu şi există un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Cristos.”
Cu
ajutorul lui Dumnezeu şi prin lumina Duhului Sfânt în
acestă meditaţie
am căutat să arăt care este situaţia cu problema păcatului adamic, şi
cum putem
fi izbăviţi de a nu mai fi robi! Deasemenea am arătat ce ne spune
Biblia despre
păcatele făcute de noi şi cum am fost iertaţi prin sângele
Domnlui Isus. Cum ne
spune apostolul Ioan în întâia sa epistolă la
capitolul 2.2 că: “El
este jertfa de
ispăşire pentru păcatele noastre: şi nu numai pentru ale noastre, ci
pentru ale
întregii lumi.” Iar când se întâmplă accidental
că mai păcătuim, e necesar
să mărturisim Domnlui venind pe
genunchi înaintea Lui - 1 Ioan 1.9. Cum am mai arătat, iertarea
de păcate nu-i
este dată unui om, chiar dacă pretinde că are o pregătire teologică,
asta nu-i
dă dreptul de a da oamenilor iertare, ci doar de a vesti Ev. Iertări.
Nici
măcar apostolilor care au umblat cu Domnul Isus nu le-a fost dată această împuternicire. În Fapele
3.19. şi
8.21-23. când un anume Simon Magu (un vrăjitor) păcătuind prin
ceia ce a cerut
lui Petru, apostolul Petru nu ia zis, păcatul î-ţi ieste iertat,
ci i-a zis,
roagă-te Domnului ca să ţi se ierte păcatul. De asemmenea însuşi
Petru când s-a
lepădat de Domnul care chiar în acel
moment l-a privit, privirea Domnului blândă l-a cercetat pe Petru şi în acel moment a ieşit afară şi a
plâns
cu amar păcatul lui, care i-a fost iertat. Asta ne spune că Dumnezeu ia
aminte
la pocăinţa şi la rugăciunile noastre.
Aşa cum
atunci apostolii îndemnau pe oameni la pocăinţă, iar pe cei
credincioşi la o viaţă de sfinţenie, tot aşa şi noi azi avem această
datorie.
Mântuitorul în Ioan 16.23-24 spunea atunci ucenicilor şi
astăzi nouă că: “Adevărat,
adevărat, vă
spun că, orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da”. Adevăraţii credincioşi au această
încredere în Domnul,
înţelegând şi
modul corect de închinare bucurându-se de răspunsuri la rugăciuni.
Ca unul
care citesc şi studiez
Cuvântul plin de har şi de dragoste
a
lui Dumnezeu, mărturisesc că mă bucur
pe deplin de eliberarea de păcat, de iertarea păcatelor, şi de
ocrotirea Duhului Sfânt care mă călăuzeşte, mă mângăie şi îmi descopere tot mai
mult dragostea Sa, şi ştiu că acolo
sus în cer ne-a pregătit o moştenire
unde la
vremea hotărâtă
ne va duce să fim todeauna cu El. De
acea vreau să duc o viaţă după voia lui,
şi Să-I aduc o închinare corectă în
duh
şi în adevăr.
Mă simt dator să mă rog şi pentru
tine care ai intrat în contact
cu aceste câteva gânduri, ca Duhul Sfânt care m-a luminat şi m-a făcut fericit, aceaşi
lucrare s-o facă şi
cu tine. Am convingerea că nu am fost
ai
bun decât tine, poate chiar mai rău, dar acum pentru că m-am
pocăit,
Domnul m-a iertat şi am nădejdea şi bucuria celor mântuiţi,
dorind ca acesta să
fie momentul în care şi tu să crezi doar în Domnul Isus
care a murit şi pentru
tine, vrând să-ţi dea mântuirea şi viaţa veşnică şi astfel
să te închini doar
lui Dumnezeu.
Chicago,
Ianuarie-Februarie – 2008.
Rev.
Alexandru Dobrescu.